Analizor de spectru audio

Cum folosești analizorul de spectru

1. Apasă Pornește microfonul și permite accesul când browserul te întreabă. Spectrul începe să se miște de îndată ce intră sunet.
2. Pentru a analiza o înregistrare, trage un fișier audio în zona de plasare (MP3, WAV, OGG, FLAC…) și apasă Redă fișierul. Auzi fișierul în timp ce este analizat.
3. Alege o Vizualizare: Bare, Linie sau Spectrogramă (cascadă), care derulează de la dreapta la stânga și arată cum se schimbă spectrul în timp.
4. Alege Axa frecvențelor: Logaritmică (cum aude urechea, o octavă are aceeași lățime peste tot) sau Liniară (același număr de herți pe pixel, utilă pentru armonice și frecvențe înalte).
5. Reglează Dimensiune FFT și Netezire pentru a alege între detaliu și stabilitate (vezi mai jos).
6. Apasă Îngheață pentru a păstra imaginea curentă și a o citi în liniște, apoi Reia. Stop eliberează microfonul și închide motorul audio.

Indicatorii de sub grafic arată Frecvența de vârf (cea mai puternică componentă peste 20 Hz), Cea mai apropiată notă, cu abaterea ei în cenți (A4 = 440 Hz), Nivelul de vârf și Rezoluție analizei.

Ce arată analizorul

Un analizor de spectru împarte un sunet în frecvențele lui cu o transformată Fourier rapidă (FFT). Fiecare bloc de eșantioane devine o listă de „bin-uri”, iar bin-ul k se află la k × frecvența de eșantionare ÷ dimensiunea FFT herți. Înălțimea fiecărei bare este energia din acea bandă, în decibeli față de scara digitală maximă. Browserul aplică o fereastră Blackman înainte de FFT, așa că o undă sinusoidală pură la scară maximă indică în jur de −14 dB, nu 0 dB: valorile se folosesc cel mai bine pentru a compara frecvențele între ele, nu ca un sonometru absolut.

Frecvența de vârf este rafinată între două bin-uri prin interpolare parabolică, deci este mai precisă decât simpla distanță dintre bin-uri. Ea arată componenta cea mai puternică, care este de obicei, dar nu întotdeauna, nota pe care o auzi: la o notă gravă de bas sau la o voce, a doua armonică poate fi mai puternică decât fundamentala.

Dimensiunea FFT, rezoluția și netezirea

Dimensiune FFT stabilește rezoluția în frecvență: la 48 kHz, 2048 de puncte dau aproximativ 23 Hz pe bin, 8192 dau 5,9 Hz, iar 32768 dau 1,5 Hz. Un FFT mai mare separă mai bine frecvențele apropiate și notele grave, dar are nevoie de o felie mai lungă de sunet (32768 de eșantioane înseamnă aproximativ 0,7 s), deci reacționează mai lent la schimbările rapide. Pentru vorbire și tobe merg bine valorile de la 1024 la 4096; pentru acordaj, note de bas sau căutarea unui bâzâit, folosește 16384 sau mai mult.

Netezire face media fiecărui cadru cu cele anterioare. La 0 vezi fiecare tremur; în jur de 0,8 afișajul este calm și mai ușor de citit. Spectrograma folosește aceleași date, cu culori de la negru (încet) prin violet și roșu până la galben și alb (tare).

Utilizări practice

• Găsește un bâzâit de rețea (50 sau 60 Hz și armonicele lui) sau o buclă de masă care șuieră.
• Verifică ce frecvențe accentuează un instrument, o voce sau o rezonanță a camerei înainte să atingi un egalizator.
• Testează o boxă sau niște căști cu o baleiere de la un generator de tonuri și caută scăderile și vârfurile.
• Vezi limita de sus a unui fișier MP3: multe codări cu rată de biți mică se opresc în jur de 16 kHz.